RT Law

Dreptul sportului. Atestarea competențelor profesionale (specialitatea fotbal) dobândite în străinătate.

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a recunoscut studiile efectuate de către petentul D.C. în străinătate, raportat la sistemul de educație din România și a atestat actul de studiu obținut în specialitate fotbal în străinătate.

În speță, s-a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Metodologia din 10 iulie 2024 de recunoaștere și echivalare a actelor de studii universitare de scurtă durată, licență, masterat sau postuniversitare eliberate de instituții acreditate de învățământ superior din străinătate, emisă de Ministerul Educației și publicată în Monitorul Oficial nr. 692 din 17 iulie 2024.

Potrivit art. 2 din actul normativ, metodologia se aplică actelor de studii care atestă finalizarea, la o instituție acreditată de învățământ superior din străinătate, a studiilor universitare de scurtă durată, licență, masterat sau a unui program de studii postuniversitare de formare profesională a adulților.

Potrivit art. 4 alin. (2) lit. c) și e) din actul normativ, În vederea accesului pe piața forței de muncă din România, pentru cetățenii menționați la art. 3, C.N.R.E.D. recunoaște sau echivalează actele de studii după cum urmează:

  • în scopul obținerii dreptului de liberă practică, pentru exercitarea unei profesii reglementate în România, cu excepția celor menționate la lit. d), C.N.R.E.D. recunoaște și echivalează atât actele de studii obținute în state terțe de cetățenii europeni și de celelalte categorii de cetățeni prevăzute în actele normative de reglementare a profesiei, cât și diplomele obținute în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană care dau acces la profesii reglementate, atunci când actele de reglementare a profesiei nu dispun altfel;
  • în cazul diplomelor obținute în urma finalizării unor programe de formare profesională de nivel 6 sau 7 conform Cadrului European al Calificărilor se recunoaște nivelul de studii în vederea accesului pe piața forței de muncă, iar în cazul profesiilor reglementate, fără drept de exercitare a profesiei.

Astfel, diploma obținută de către petent a fost recunoscută și echivalată de către CNRED, reținându-se, în esență, că:

  • actul de studiu atestă finalizarea unui program de studii postuniversitare de formare profesională a adulților;
  • pentru exercitarea profesiei este necesară recunoașterea și echivalarea de către C.N.R.E.D. a diplomei obținute;
  • diploma obținută în urma finalizării programului de formare profesională, potrivit Cadrului European de Calificări, se încadrează la nivelul 6 de studii și este necesară în vederea accesului pe piața forței de muncă.

 

RT Law Office – Choose wisely